Am crezut că nu-mi va fi dat să văd persoane în capul trebii cu un scor IQ sub cel al doamnei fost prim ministru Dăncilă. Se pare că am fost prea optimist. Prietenii mei liberalii au împins pe scena publică personaje precum Dan Vîlceanu sau Ciprian Ciucu. De Cîțu pot să spun că are o bilă albă, vorbește bine limba engleză, chiar dacă nu se știe încă dacă și-a luat treapta la liceu și nu a reușit doi ani la rând să intre la facultate în România, de a trebuit să-l ducă băieții tocmai până în statul Iowa, iar doamna Dăncilă a reușit chiar să și termine o facultate grea, Petrol și gaze, într-o perioadă când nu existau fabricile de diplome.
În emisiunea lui Mănăstire de aseară de la B1, neo marxistul Ciprian Ciucu, parașutat fraudulos la șefia liberalilor bucureșteni, vrând să-l scoată pe Dan Vîlceanu din chestia cu salariul minim pe economie, a spus că proaspătul ministru de la Finanțe a știut în mare cât este salariul minim brut și că îi era greu să socotească exact cât este net, cu procentele alea că „oricum se calculează progresiv”. Hopa! Bravos nene primar, halal să-ți fie. Și văd că ești și mai meseriaș decât ministrul finanțelor. E tot o bâlbă cu băieții ăștia, că sunt incompetenți știam, că mă oftic că cineva i-au vopsit liberali, mă oftic și mă oftic la sânge. Partea groaznică e că îmi dau seama cam ce se va alege de PNL, în cazul când partidul ajunge pe mâinile lor… tinere și tremurânde.
Am o întrebare, s-au sesizat organele competente la dezvăluirea lui Cîțu cum că fostul ministru la finanțe de pe vremea lui Veorica, dj-ul Teodorovici este spion rus?
Am vrut să vorbesc despre performanțele intelectuale ale doamnei Turcan, dar despre femei numai de bine. Așa că mai bine mă opresc aici,
Pic