Am trăit 33 de ani în comunism. Pot spune că atunci când a căzut oroarea aceea, am simţit ceva ca o reînviere, ca şi cum aş începe o nouă viaţă.

Au mai trecut 33 de ani de atunci şi oricât de multe iluzii am pierdut şi oricât de multe dezamăgiri politice am trăit, continui să mă bucur zilnic că nu mai trăiesc în comunism.

Am admirat şi votat din suflet oameni politici, am susţinut partide de dreapta, am învestit timp şi muncă în politică, am crezut că vom arde etape, am trăit înfrângeri electorale dureroase, am avut momente când speranţa m-a părăsit.

Am căzut şi m-am ridicat în spirit, spiritul politicii din care am făcut o pasiune după care am ajuns să îmi aleg şi prietenii, pentru subiecte comune de discuţie şi dezbatere.

Venirea lui Ludovic Orban la guvernare m-a prins la o vârstă şi într-o perioadă în care cu greu îmi mai puteam trezi entuziasmul anilor de început, de după căderea comunismului.

Dar, părtaş cu el la marile eforturi de unificare a liberalilor, care cum spunea domnul Paleologu s-au unit mereu prin sciziune, mi s-a aprins din nou flacăra optimismului.

Şi cu aceeaşi plăcere cu care în tinereţe mergeam pe marile stadioane la fotbal, m-am întors din nou la liberalism, chiar dacă de mult timp pierdusem încredere în PNL.

I-aş aminti doamnei Anca Alexandrescu, care spunea de proasta guvernare că, în anul guvernului Orban, România a avut cea mai mică cădere economică în vreme de pandemie, că bazele creşterii economice din 2021 au fost puse prin măsurile luate de guvernul Orban, fără o susţinere parlamentară adevărată şi cu un Johannis la fel de obtuz ca şi acum.

Şi dacă mulţi spun că Ludovic Orban a greşit ascultând de preşedinte, eu cred că adevărul a fost altul.

Cred că lăsându-l să-şi spună părerea, oricât de dominator era, Johannis nu a putut să ia deciziile iresponsabile ce îi treceau în mod normal prin cap, pentru că în faţa unor raţionamente logice şi a unui infinit bun simţ, a fost obligat să ţină cât de cât, cârma dreaptă.

Numai că, nu poţi stăpâni prostia niciodată total, când vrea să se manifeste în vasta ei splendoare. După o campanie electorală în care a radicalizat electoratul PSD cu o culpabilizare excesivă, lui Johannis i-a venit mingea la fileul lui şi şi-a văzut visul cu ochii: să fie toţi din jur inferiori lui.

S-a întors împotriva lui Orban, reuşind diabolic să-l elimine, pentru a înscăuna slugi şi executanţi pentru mofturile lui egoiste şi dorinţele lui de putere, o putere pe care o dorea infinit prelungită.

De obicei când scriu ceva, îmi place să vorbesc despre idei, nu despre mine. Fac acum o excepţie, pentru că am fost de multe ori acuzată pe Facebook că sunt postac interesat într-un fel.

Este adevărat, într-o oarecare măsură.

Am avut două cereri la Ludovic Orban, când era premier.

Să pună în aplicare legea sterilizării obligatorii, în aşa fel încât să nu mai existe această invazie de câini şi pisici vagabonzi şi vagaboande, care nu numai că rup sufletele celor ce îl au şi iubesc animalele, dar speram că aplicarea ei va înlătura din percepţia despre poporul român ideea ca acesta naţie este demnă de dispreţ în ce priveşte legătura ei cu tot ce mişcă în jur şi nu e om.

Francezii nu spun câini vagabonzi, ci câini de vagabonzi. Aş vrea ca din acest punct de vedere să nu mai fim consideraţi ca proprietari vagabonzi.

Şi l-am mai rugat să pună în lege cerinţele lui Titi Aur cu şcoala de şoferi, căci în România nu se moare atât de mult din accidente de maşina din cauza drumurilor proaste, ci şi din cauză că oamenii când se duc să înveţe condusul, nu învaţă ce trebuie pentru a putea fi buni şoferi.

A venit pandemia şi campania electorală şi nu am putut insista pentru dorinţele mele.

Dar, ca orice om normal, nu îmi pierd speranţa în viitor.

Eu mai am puterea să cred că, cu partidul de dreapta pe care l-a înfiinţat acum Ludovic Orban, va mai putea realiza încă o dată aducerea la putere a unei alianţe în care să nu existe acea stânga care vine şi cheltuie tot ce se produce în ţara asta doar pe pomeni electorale şi pe corupţie.

Şi cred sincer ca atunci, poate că va mai fi loc, pe lângă lucrurile serioase ce vor trebui făcute în ţara asta, ce ţin de viziune doctrinară şi de inteligenţa de a prioritiza schimbările esenţiale, să se întâmple şi aceste două chestiuni pe care mi le doresc eu foarte mult şi pe care le consider importante.

Deci, voi continua să fiu un postac interesat, pe tot parcursul formării şi fiinţării acestui nou partid şi voi continua să încerc să vă conving că merită să mai încercaţi şi voi, cei care mă citiţi, să mai speraţi o dată că se poate, că ar putea fi bine şi în ţara asta, înainte să decideţi, care mai aveţi vârsta, să plecaţi în afară.

Eu cred că puţini politicieni au rămas consecvenţi în decursul carierei lor principiilor în care au crezut, cum este Ludovic Orban.

La care, dacă adaugăm consistenţă ideilor şi a realizărilor politice remarcabile, cum ar fi aceea de aducere a PNL în postura de principal partid la guvernare, merită ca încrederea să i mai fie acordată o dată.

Pentru că, dacă după ce a adus PNL-ul pe calea cea dreaptă, este evident că nu a fost suficient de puternic să îl poată menţine acolo, pentru că i-au lipsit nişte procente electorale.

Procente care sper că i le veţi acorda de această dată, voi toţi cei ce nu aţi fost motivaţi să mergeţi la vot altă dată şi o veţi face acum, dând dreptei adevărate o şansă!