Lupta echipei lui Cîţu cu marea masă a membrilor de partid este aceea de a-l impune pe Cîţu preşedinte împotriva voinţei lor.

Într un sondaj făcut de Pielenu acum câteva luni reieşea că în rândul membrilor PNL, Ludovic Orban are cea mai mare susţinere, dublă față de următorul pe listă, Emil Boc.

Să presupunem că preşedinţii filialelor vor reuşi, punând în funcţiune „cooperativa președinților”, să-l impună pe Cîţu preşedinte.

În orice alegeri vor intra în viitor, este bine ştiut că dacă nu ai baza partidului lângă tine în campanie, te scufunzi în eşec.

Înţelepciunea populară ne arată că niciodată nu poţi face din rahat bici, şi nici pipi împotriva vântului, pentru că te stropeşti.

Prin urmare, cine semnează lista de susţinere a lui Cîţu, trebuie să ştie că îşi asumă din start riscul ca atunci când se va trage linie, să trebuiască să îşi asume dezastru înfrângerii.

Mizeria de a pune în fruntea partidului pe cineva nedorit de membrii lui, va face ca toată echipa câştigătoare să se expună furiei şi oprobriului manifestat de baza partidului, de marea masă a membrilor lui.

Deci şefii filialelor ar trebui să cântărească bine gestul pe care îl fac acum, semnând lista lui Cîţu, căci oricât de tolerant ar fi Ludovic Orban, cred că acum va înţelege că chiar dacă îţi doreşti foarte mult unitate în partid, uscăturile şi profitorii nu mai trebuie protejaţi şi răsplătiţi cu demnităţi nemeritate, dacă nu vrea să piardă şi el susţinerea membrilor de partid.

Cine va dori să plece din partid poate privi la ce au realizat Tăriceanu, Ponta , Geoană cu partidele făcute de ei şi sunt liberi să aleagă oricând această cale.

Atunci când un partid în loc să intre în competiţie cu celelalte partide, se luptă să întoarcă, cu strategii defăimătoare, opinia membrilor săi, care îl doresc în continuare pe Orban conducător, atunci, în timp finalul dezastruos poate fi uşor de anticipat.

Şi noi ştim că… timpul zboară!