Documentarul chilian „Vision nocturna”, regizat și filmat de către Carolina Moscoso Briceno, a câştigat trofeul festivalului One World Romania 2021, festival ajuns deja la a paisprezecea ediție.
Ediția de anul acesta a festivalului One World Romania, o ediție cu totul specială, dedicată femeii, mai precis locul femeii în societate și a eforturilor făcute pentru ca femeia să aibă aceleași drepturi cu bărbații.
În cadrul galei de sâmbătă seară s-au decernat șapte premii, după cum urmează:
- Premiul cel mare, trofeul One World Romania 2021 s-a acordat lui Carolina Moscoso Briceno pentru „Vedere nocturnă”;
- Premiul jurului liceenilor s-a acordat lui Carolina Moscoso Briceno pentru „Vedere nocturnă”;
- Premiul special al juriului internațional s-a acordat lui Catarina Vasconcelos, pentru „Metamorfoza păsărilor”;
- Premiul special al juriului liceenilor s-a acordat lui Eleonore Weber, pentru „N-o să mai fie noapte”;
- Premiul publicului s-a acordat lui Catarina Vasconcelos, pentru „Metamorfoza păsărilor”;
- Două mențiuni ale publicului acordate lui Eleonore Weber, pentru „N-o să mai fie noapte” şi Nuria Gimenez Lorang, pentru „Covrigul meu mexican”.
Foarte interesantă mi s-a părut declarația dată de juriul internaţional: „Selecţia, prin varietatea de subiecte, mesaje şi abordări estetice, a făcut ca misiunea juriului să devină destul de dificilă şi, de asemenea, provocatoare. Premiul e acordat filmului «Vision nocturna/ Viziune nocturnă», regizat şi filmat de Carolina Moscoso Briceno, scris de Carolina Moscoso Briceno împreună cu María Paz Gonzalez, cu montajul realizat de Juan Eduardo Murillo, muzica de Camila Moreno şi suntetul de către Mercedes Gaviria. Juriul a fost impresionat de capacitatea filmului de a transcende o experienţă senzorială prin juxtapunerea imaginii, textului şi sunetului. «Vision nocturna/ Viziune nocturnă» aprofundează o experienţă personală traumatică, privind-o dintr-o perspectivă politică”
Iar despre „Metamorfoza păsărilor”, regizat de Catarina Vasconcelos, juriul internațional a declarat că i-a acordat premiul special „pentru sentimentul poetic atât de rar, imaginile care-ţi taie răsuflarea şi limbajul bogat, concentrarea melancolică şi emoţională deopotrivă pe obiecte şi subiecte şi apropierea tandră de familie, de figura mamei în mod special”.
Pentru cei ca mine, organizatorii ne-au asigurat că filmele documentare participante la festival, vor putea fi vizionate şi online, în perioada 21 – 27 iunie.
Tot în cadrul galei de sâmbătă seară s-a anunţat faptul că regizoarea Andreea Udrea premiul celei de-a patra ediție a CIVIL SOCIETY PITCH, în valoare de 4.000 de euro, cu proiectul „Deea X”, dezvoltat cu organizaţia Identity Education. Premiul a fost acordat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
Powered by ONE WORLD ROMANIA este un proiect cu scopul de a facilita dezvoltarea de proiecte creative de film documentar despre realități locale,
Pentru prima dată în România, ediția integrală a programului internațional CIVIL SOCIETY PITCH, cu toate cele cinci etape, s-a derulat pe parcursul unui an întreg: atelier de pitching, matchmaking și accelerare (iunie-iulie 2020), documentare și dezvoltare (iulie-octombrie 2020), atelier de follow-up (noiembrie 2020), dezvoltare și producție (decembrie 2020-mai 2021), sesiune publică de pitching și premiul de dezvoltare (iunie 2021).