„Le datorăm oamenilor care au sacrificat atât de multe în această pandemie să fim oneşti când i-am dezamăgit aşa cum am făcut-o eu încălcând regulile”, a explicat el în scrisoarea de demisie.
Prim ministrul britanic Boris Johnson a răspuns că regretă întâmplarea și i-a spus lui Hancock : „Ar trebui să fii extrem de mândru de munca ta. Sunt recunoscător pentru sprijinul tău şi cred că contribuţia ta la serviciul public este departe de a se fi încheiat”.
Tabloidul londonez The Sun a publicat pe prima pagină o fotografie luată cu o cameră de supraveghere, unde Matt Hancock, căsătorit şi tatăl a trei copii, o sărută pe consiliera Gina Coladangelo – pe care o cunoștea din studenție și faptul că ministrul Hancock a angajat-o a declanșat deja un scandal în guvern
Ministrul Matt Hancock a declarat într-un comunicat remis presei: „Recunosc că am încălcat consemnele de distanţare socială în aceste circumstanţe. Am dezamăgit oameni şi îmi pare foarte rău. Rămân concentrat pe munca de a scoate ţara din pandemie şi aş fi recunoscător pentru respectarea vieţii private a familiei mele pe acest subiect personal”.
Deși purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson, citat de Reuters , a declarat: „Prim-ministrul a acceptat scuzele ministrului sănătăţii şi consideră subiectul încheiat”, laburiştii au considerat ministrul sănătății trebuie demis. Legat de pățania lui Hancock, Anneliese Dodds, președinta Partidului Laburist, l-a acuzat pe ministru de „încălcarea propriilor reguli în materie de COVID”, cât şi de un posibil „abuz de putere” şi „conflict de interese”.
Numirea la minister a Ginei Coladangelo, care conduce în prezent departamentul de comunicare al unui lanţ de magazine fondat de soţul său, nu a fost declarată înainte ca presa să o facă publică.